slt. av. Constantin Baltă

S-a născut pe 19 august 1920 în comuna Bivol din judeţul Suceava. Tatăl său, Gheorghe era jandarm, iar mama sa, Ortansa, era casnică. A făcut şcoala generală la Girov şi apoi la Războieni, între 1927 şi 1931. A fost admis apoi la liceu în Piatra Neamţ, unde a rămas până în 1933, când, datorită problemelor financiare ale familiei a fost nevoit să urmeze Liceul Militar din Iaşi.

A absolvit în 1940 şi a fost admis la Şcoala de Ofiţeri a Forţelor Aeriene din Cotroceni. A zburat pentru prima dată pe 7 mai 1941, la bordul unui avion Fleet F 10G numărul 226 iar instrutcorul său a fost adj. av. Ioan Popovici. În august a început zborurile pe IAR 23, iar până în octombrie acumulase 60 de ore de zbor.

Pe 10 mai 1942 a fost promovat la gradul de sublocotenent. În iunie a început să zboare pe Nardi FN-305 şi a fost selectat pentru a urma cursurile de vânătoare. Antrenamentele le-a început luna următoare, iar în august 1942, tânărul sublocotenent a făcut cunoştinţă cu primul său avion de vânătoare adevărat: PZL P.11. Pe 8 octombrie 1942 slt. av. Constantin Baltă a absolvit cursurile Şcolii de Ofiţeri de Aviaţie al 8-lea din 112.

A fost detaşat apoi la Centrul Militar de Zbor de la Ziliştea, unde a învăţat să piloteze pe He-112B şi pe IAR 80, avionul pe care avea să trăiască cele mai intense experienţe în 1944. În aprilie 1943 s-a înscris la Şcoala de Vânătoare de la Galaţi, ce avea instructori germani. A îndeplinit apoi prima sa misiune în timpul războiului făcând parte dintr-o patrulă ce a încercat să intercepteze un Pe-2. Până în iulie, când a absolvit, a mai luat parte la alte cinci misiuni.

Pe 6 mai 1944, slt. av. Constantin Baltă a decolat cu întreaga escadrilă împreună cu o patrulă de Bf-109G pentru a intercepta bombardierele Forţelor Aeriene Americane ce se îndreptau spre Braşov. Germanii au atacat primii, dar au fost „săriţi” de Mustang-uri şi s-au angajat într-o luptă aeriană. Acest lucru a uşurat sarcina românilor de pe IAR-urile 80 C. În timpul primului atac, slt. av. Baltă a distrus stabilizatoarele de pe coada unui Liberator ce a început să se îndrepte spre sol. Au luat altitudine şi au atacat din nou. De data asta Baltă a tras în motoarele de pe aripa dreaptă a unui alt B-24. Unul din motoare a luat foc şi în curând toată aripa a fost cuprinsă de flăcări. Şi acesta s-a prăbuşit. În timpul celui de-al doilea atac a fost rănit de un proiectil ce a explodat în carlingă şi a început să sângereze. Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de rele. maneta de gaze a fost avariată  de un alt proiectil. Totuşi, slt. av. Constantin Baltă a reuşit să aterizeze avariatul IAR 81, C în ciuda tuturor problemelor. Cele două victorii au fost confirmate mai târziu.

Pe 18 şi 31 mai, Escadrila 44 Vânătoare a participat din nou la apărarea contra raidurilor Forţei a 15-a Americane, dar angajamentele au lipsit din cauza inferiorităţii numerice.

Pe 6 iunie a reuşit să se apropie de două Liberatoare şi să deschidă focul asupra unuia din ele. A fost însă imediat atacat din spate de escorta americană şi lovit serios. Cu mari dificultăţi a reuşit o aterizare forţată lângă Predeal fără a fi urmărit de Mustang-uri.

Singurul pilot american ce a cerut confirmarea unei victorii în acea zi în zona Braşovului a fost lt. Robert C. Curtis din Escadrila 2 Vânătoare/ Grupul 52. A fost unul dintre cei mai buni aşi din teatrul de operaţiuni al Mediteranei (al cincilea) cu 14 victorii. Iată un fragment din jurnalul său:
„Zburând la 6,000 de metri, la ora 8 în dreptul avionului ce conducea formaţia de bombardiere care tocmai trecuse deasupra obiectivului, am văzut un vânător inamic urcând de la ora 12 la ora 3 în poziţie relativă faţă de bombardiere. Am virat dreapta şi am început să-l urmăresc. Mă apropiam de el când un Fw-190 mi-a tăiat calea, de la ora 3 la ora 9, îndreptându-se spre bombardiere. Am executat o întoarcere de 90 de grade spre stânga şi am tras o rafală lungă de la 300-350 de yarzi, dar nu am observat vreo lovitură. M-am apropiat repede la 150 de yarzi şi am tras o rafală lungă ce l-a lovit în partea stângă, în eleron, aripă, carlingă şi fuselaj. S-a dus în jus rotindu-se, lăsând în urmă o dâră de fulm alb şi negru. Coechipierul meu (Robinett) l-a văzut prăbuşindu-se.”

Totuşi, Robert Curtis nu a fost convins că Fw-150-ul (o evidentă eroare de identificare a IAR-ului 80, comună printre piloţii americani) chiar s-a prăbuşit. Cel care a insistat a fost coechipierul său. Curtis a decis că este mai bine să rămână lângă bombardiere decât să urmărească IAR-ul avariat al lui Baltă. Nici un avion german Fw-190 nu a fost declarat pierdut pe data de 6 iunie în acea zonă.

Slt. av. Constantin Baltă a fost nevoit să renunţe la al său IAR 80C, numărul 372, ce trebuia reparat, până pe 15 iulie. A mai participat între timp la alte trei misiuni zburând pe numărul 371 şi 312. Aflat din nou la bordul lui „372”, pe data menţionată mai sus, s-a angajat în luptă contra a opt Mustang-uri. Coechipierul său, adj. av. Gheorghe Popescu a fost doborât. În mod cu totul ciudat, în acea zi, piloţii americani au declarat doar cinci Messerschmitt-uri 109G doborâte deasupra României, în apropiere de Turnu Severin şi de Ploieşti şi nici un avion cu motor radial.

Până pe 23 august 1944, a mai luat parte la şapte misiuni contra americanilor, pilotând un Bf-109G în două dintre acestea, dar fără niciun rezultat. Forţa a 15-a Americană câştigase deja războiul contra vânătorilor germani şi români.

După armistiţiul încheiat cu Aliaţii, situaţie a evoluat spre un conflict deschis cu forţele Axei. Trupele române din Sudul Transilvaniei aveau nevoie de protecţie aeriană, până când trupele Aliate puteau să ajungă în acea zonă. Astfel, Escadrila 44 a Şcolii de Vânătoare Ghimbav a fost aruncată în misiuni de luptă. Pe 29 august slt. av. Baltă a efectuat două misiuni de recunoaştere în zonele Lupşa – Turda şi Întorsura Buzăului – Sf. Gheorghe. În ziua următoare a zburat deasupra zonei dintre Sf. Gheorghe şi Miercurea Ciuc. Pe 8 septembrie a încercat să intercepteze câteva He-111 ce probabil vroiau să atace aerodromul, dar acestea au dispărut înainte ca aviatorul român să le ajungă. Ultima sa misiune a fost pe 10 septembrie când a patrulat zona Blaj – Aiud la bordul unui IAR 81C numărul 432. După acea dată, instructorii Şcolii de Vânătoare nu au mai luat parte la alte misiuni de zbor, întrucât Corpul 1 Aerian Român a ajuns în zonă precum şi câteva unităţi sovietice.

Pe 15 aprilie 1952 a fost dat afară din armată şi s-a retras din orice fel de activitate. O perioadă scurtă, dar dificilă, a urmat, dar a reuşit să-şi croiască un drum nou în viaţă. În acelaşi an a fost admis la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii şi tot în acelaşi an a reuşit să se angajeze în cadrul Institutului de Telecomunicaţii, absolvind în 1957.

În 1964 a reuşit în final să se întoarcă la prima sa dragoste, obţinând un transfer la Autoritatea Generală de Aviaţie Civilă, ca şef de navigaţie şi al serviciilor de informaţii aeronautice.

S-a pensionat în 1977. După 1990 a fost promovat la gradul de maior general. A strâns 40 de misiunui pe front şi a reuşit să obţină 6 victorii confirmate plus alte 3 probabile, fiind decorat pentru acţiunile sale cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” Clasa Curcea de Aur şi Ordinul german „Crucea de Fier” Clasa a II-a. A murit pe 16 ianuarie 2001, în Bucureşti.

Împreună cu Ion Dobran

Articol preluat  din :

https://www.worldwar2.ro/arr/p018.htm

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code