Pășind alături de Giganți

De domnul general Radu Theodoru știe toată lumea. Nu există istoric sau pasionat de aviație care să nu fi auzit de el. Mai greu este să găsești o cale rezonabilă să te prezinți și să începi o discuție cu oameni de o asemenea notorietate.

Aveam de ceva timp numărul dânsului de telefon, dar ezitam să sun… mă gândeam că este în vârstă și poate deja exasperat de telefoanele și vizitele de la diverse companii de radio și televiziune care-l „vânează” pentru audiență. Apoi, într-o zi m-am gândit că am mai fost în situații penibile și am supraviețuit… poate totuși cuvântul „IAR 80” este magic. Convorbirea a avut un ton cald și a durat extrem de puțin deoarece după ce am început să vorbesc despre proiectul nostru de reconstrucție interlocutorul meu m-a întrerupt:

- În cazul ăsta vă aștept în vizită, să-mi povestiți mai multe !
Gen. Radu Theodoru (2020)
fotografie realizată de Victor Roncea

Așa se face că într-o dimineață friguroasă de februarie goneam nerăbdători spre „cartierul” domnului general. În curte drapelul național flutura agățat de catarg, semn al unui patriotism profund. După ce ne-am prezentat echipa și proiectul am fost conduși într-un tur plin de istorie.

- Bunicul meu a luptat în Războiul de Independență, tatăl meu a luptat în primul război mondial. Eu am prins al doilea război mondial.
Pe perete o poză cu un Messerschmitt 109... 
 - Cu Me-ul ăsta ce-i? am întrebat
 - Aaaa, ăsta e Messerschmitt-ul meu cu care am venit în flăcări la aterizare. Nu m-a lăsat inima să-l părăsesc, să sar cu parașuta. 

La 96 de ani are o minte lucidă, brici. Ne fascinează cu poveștile despre IAR80 și cu detaliile pe care și le amintește.

Toți piloții de IAR80 și-au iubit avionul !

Haideți să facem o misiune de zbor imaginară cu IAR80…. Apoi, ca într-un vis, ne poartă prin filmul unui zbor cu IAR80.

– Acum, după ce am inspectat avionul ne suim în carlingă și ne legăm centura. Parașuta e puțin incomodă și mulți au renunțat să o folosească… și fiecare dintre noi se vede la manșa IAR-ului. Urmează o descriere detaliată a modului de decolare, a manevrelor de zbor și mai ales o comparație neașteptată cu Me-109 pe care îl cunoaște la fel de bine. Nu știu ceilalți cum au rezonat dar eu aproape că am simțit trepidațiile motorului, zbuciumul pilotului și suprasarcinile din evoluții. Și dacă nu am rămas cu gura cascată asta a fost doar din politețe. După ce am „aterizat” la realitate am tăbărât toți cu întrebări: „Dar cum se comporta în vrie?”, „Ce neajunsuri avea?”, „Ce accidente vă amintiți?”… și răspunsurile defilau prin fața noastră însoțite de locuri de peste ani, de întâmplări triste sau nostime cu nume de camarazi năstrușnici.

- Nu cumva să faceți vreo snoavă cu IAR-ul 80 că eu îl zbor primul! ne-a "avertizat" domnul general. Am zâmbit încurcați când am realizat că probabil chiar ar fi în stare să facă asta! 
Clip realizat de Ioana Dobre si SkyLegend

Doar vârsta înaintată a interlocutorului ne-a făcut să plecăm fiindcă nimeni dintre noi nu-și dorea să se termine această vizită.

Pe drum la întoarcere a fost liniște, încă nu ne puteam desprinde de visul numit IAR 80. Doar la despărțire Emil a putut să articuleze ceva: „A fost incredibil !”

Da, a fost incredibil să putem vedea pasiunea și bucuria din ochii acestui om în timp ce povestea despre IAR 80.

Autor, ing. Arthur Nicolae

2 Replies to “Pășind alături de Giganți”

  1. Apostol Marian says:

    Extraordinar. Un interviu care numai citindu-l m-a emotionat. Mi-ar fi placut sa IL cunosc si eu pe acest domn general. Parca eram prezent si eu la acel interviu. Oameni ca dansul greu mai gasesti in zilele noastre.

    Răspunde
  2. Laurențiu says:

    Respectele mele Domnului general Radu Theodoru! Și Dvs., pentru inițierea acestui proiect!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *