25. Looking Forward

Încheiem un an dificil din mai multe considerente, proiect, organizare şi nu în ultimul rând situația curentă datorată CoVID-19.

Ne-am adaptat, online-ul este foarte prezent şi în proiectul nostru, şi putem concluziona că a fost un an bun, în care am continuat să lucrăm constant şi cel mai important – corect, atât din punct de vedere al proiectării propriu-zise cât şi al managementului de proiect.

Documentația a fost reorganizată şi au fost refăcute documente; Caietul de Sarcini a fost complet refăcut astfel încât să reflecte realist scopul şi țelurile proiectului Sky Legend, şi anume de a reconstrui un avion IAR 80R sub forma unui prototip scara 1:1 care să respecte cât mai fidel documentația originală.

Pornind de la stadiul actual în care nu există niciun avion funcțional, nici măcar un avion parțial sau total recuperat, se urmărește reconstrucția pas cu pas a unui avion a cărui tehnologie de construcție, instalații și avionică vor fi compatibile cu standardele moderne de design și producție precum și cu regulamentele actuale de zbor… şi vrem să facem aceasta cu un impact minim asupra scopului nostru inițial – fidelitatea construcției.

Primul target propus l-am atins – avem acum disponibilă geometria de bază 1:1 în stadiu final, geometrie care respectă complet avionul original, fiind o bază corectă pentru realizarea avionului IAR 80R.

Deasemenea, avem disponibil şi un mockup digital 1:1, unde s-au refăcut toate elementele de detaliu de la fuselaj anterior, coca, longeroanele aripei şi ampenaje, dar şi cabina precum şi o parte din capotaje, conform cu geometria mai sus menționată.

Geometria şi mockup-ul 3D au fost realizate în urma unui proces de reverse engineering iterativ, folosind toate sursele de informații. De multe ori ne-am întors şi am reproiectat/corectat diverse elemente. Am avut discuții aprinse, respectuoase, profesionale şi am pus mult suflet în fiecare milimetru de desen realizat.

În final, putem spune că resursele alocate în proiectare pentru realizarea unui prototip IAR 80R conform cu originalul au meritat pe deplin şi că acum suntem mulțumiți de rezultat.

Mulțumim pentru suportul și încrederea pe care ni le-ați acordat și vă așteptăm în continuare alături de noi, va urma un an cu adevărat interesant!

La Mulți Ani!

2 Replies to “25. Looking Forward”

  1. Jason Walker says:

    Hi, is there an English version of this page? I have been interested in the IAR 80 for some time and I would love to follow your project. I am in the process of building a toy version out of Cobi bricks.

    Răspunde
    1. Arthur Nicolae says:

      Hi Jason,
      we don’t have yet an English version of our site.
      We are considering that (because we know that web translation is far from accurate), but is quite an effort from our small team to maintain the site.
      If you have specific questions we are happy to help you.

      Regards,
      Arthur

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code